marți, 9 decembrie 2014

Un braț de fân și o căldare cu apă pentru Harșovschi

Pe tarlaua Măgarului Șpăgar a apărut, în urmă cu câteva zile, o cufureală împrăștiată ce se dorește interviu. Mi-au atras atenția următoarele rânduri: "Lucian Harşovschi a mai declarat că în ceea ce priveşte sediul de partid al PNL de pe Aleea Trandafirilor a existat o înţelegere între liderii organizaţiilor municipale, Ovidiu Donţu şi Ioan Bălan, şi că s-a convenit asupra închirierii acestui spaţiu mai ales că PSD a preluat, fără drept, şi spaţiul pe care Primăria îl alocase PD în clădirea unde are acum sediul." Deci acum PNL are două sedii, așa că ar cam fi timpul ca gașca lui Balan să se care pe 6 noiembrie și acolo, gard în gard cu Băișanu, să facă politichie, să facă bani, să plănuiască furăciuni și să aștepte mascații. Să lase grădinița copiilor și să nu facă panaramă în CL cu sediul ApM.

Câțiva din aripa Nechifor a PSD, încercau să i-o tragă lui Donțu, un personaj demn de dispreț care iubește blondele și când face exces de ele, își dă arama pe față. De obicei în crâșma prietenului și partenerului său politic, irlandezul de Prelipca, fostul ungător de rulmenți la CCH, colindătorul de seamă, Lungu Ion. Undeva spre sfârșitul lui 2012, autoexilatul la Fălticeni a emis această bravă dovadă de bărbăție politică: De acum 4 ani înainte, mă doare-n pulăsunt SENATOR! Niște vechi țărăniști, rămași în bune relații cu dinozaurii din Palatul Administrativ, au încercat fără succes să ne implice în răfuielile intestine ale PSD și să ajute aripa Nechifor, folosind hârțoagele colecționate de noi. Voiau să arate lumii cum funcționează alianța dorohoienilor Donțu - Balan.

Nu am vrut să ne implicăm, pentru că niciuna din tabere nu se bucură de respectul nostru și nu a reușit să demonstreze prin nimic că e superioară celeilalte. Clanul Donțu - Șulț - Găleată va pica în dizgrație când Victor Viorel își va rupe gâtul definitiv. Rețeaua cărăușilor de țigări va fi demantelată când va veni ordinul. Alianța dorohoienilor e perisabilă rău. Legătura dintre aripile PSD este chiar irlandezul de Prelipca. Donțu, în șmecheria sa unsuroasă, insistă ca Lungu să mai prindă un mandat. Ar fi al patrulea, dacă legea îi va permite, după trei mânărite de cuplul pușcăriabil Flutur - Balan cu transfugi în garsonierele de pe Jean Bart pe lista electorală și alte minuni. Informația e lansată de răspândacul de fumigene Sandrinio. Dacă e așa, e clar că Donțu are interes ca Balan să câștige primăria cu poarta goală, asta dacă nu e ridicat. Nechifor în loc să-l zboare cât mai rapid din partid pe Donțu, se pune pe afișe electorale prin Suceava cu Lungu, cea mai detestabilă componentă a triunghiului politic odios și nefiresc: Donțu - Lungu - Balan.

Țineți cald subiectul, băieți! Poate vă ajut cu ceva documente dacă tot o ardeți ca proasta la mormânt cu grădinițe și sedii de partid. Sunt dispus să îi ofer un braț de fân și o căldare cu apă lui Harșovschi, dacă iese public și spune de ce a fost nevoie ca monumentul istoric de pe Trandafirilor să treacă din PROPRIETATEA PUBLICĂ în PROPRIETATEA PRIVATĂ a primăriei.

PS Am înțeles că ați pus tavan fals în casa lui Bobu. O să-l trimitem pe Buzincu să verifice.

Observaţie: la câteva minute după publicarea acestui articol, dovada mucilor trântiți în fasole de împiedicatul politic Harşovschi, a dispărut de pe pagina Măgarului Şpăgar. Nu am apucat să obțin capturi de ecran, însă persoane familiarizate cu practica jurnalistică a animalului de presă domesticit de partidele locale, mi-au trimis versiunea .pdf a postării dispărute fără urmă. V-o pun la dispoziție.









 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă eşti prost, nu te băga!